domnule I. multumesc.

Admir sinceritatea. Admir curajul oamenilor de a spune lucrurilor pe nume. Eu nu am tot timpul aceasta forta. Si ador sentimentul pe care il am cand o persoana spune lucrurile pe care le am si eu in suflet, de parca am fi trait aceeasi viata. Iubesc momentul cand doua suflete rezoneaza. Cand unul priveste cu ochiul liber in inima altuia. Un moment cand te uiti la persoana din fata ta, si nu-i mai vezi invelisul, vezi in interior, simti energia sa ca si cum ti-ai oglindi intreaga fiinta intr-insa.
    Acea emotie am avut-o astazi, la orele domnului I. care a reusit sa aduca o discutie la asa un nivel ca sufletul meu a tremurat de emotie pentru un moment si am simtit ca incep sa plang. Apreciez enorm un om care atinge suflete. Care trezeste chiar si pentru o secunda entitatea care suntem, si ne zguduie putin deschizandu-ne ochii asupra anumitor aspecte ale vietii, evidente, pe care nu le mai observam sau suntem prea ocupati sa le mai dam importanta. Un om care reuseste sa vada lucrurile firesti, nude, fara ceata si noroiul care le este atribuit sau cu care suntem obisnuiti sa privim.
    Apreciez la domnul I. ca are atata credinta, si nu ma refer la religie. si admir ca inca mai exista profesori care nu vin la clase "sa faca orele". Eu nu stiu daca am mai avut vreodata dorinta sa multumesc vreunui profesor, dar acum, din toata inima, domnule I. multumesc.